JCB 427 și sectorul reciclării

Încărcătorul JCB 427 pentru sectorul deșeurilor și al reciclării

12.03.2023

Cel mai mare furnizor de biomasă din Irlanda a achiziționat un încărcător nou JCB 427 Wastemaster Stage V, ca parte a angajamentului său de a utiliza energie regenerabilă.

Grupul McKinstry Group, cu sediul în Crumlin, se mută pe piața de export cu un nou amplasament în Belfast, unde va procesa peste 100.000 de tone de biomasă pe an.

Furnizat de dealerul Dennison JCB, încărcătorul frontal pe pneuri JCB 427 a fost special conceput pentru sectorul deșeurilor și al reciclării, spre a oferi niveluri de productivitate, confort și siguranță de neegalat.

" Cumpărăm utilaje JCB pentru că sunt întotdeauna fiabile, iar serviciile post-vânzare și de asistență sunt excelente. JCB este esențial pentru operațiunile grupului nostru. Relația noastră cu Dennison JCB este un factor important în decizia noastră de a achiziționa utilaje JCB."

Darren McKinstry | CEO McKinstry Group

" JCB 427 Wastemaster lucrează ca parte a unei flote de utilaje și se comportă foarte bine. Utilajul este perfect dimensionat, adaptat la aplicația pentru care avem nevoie de el, mai exact încărcarea și tratarea biomasei. Se descurcă excelent."

McKinstry Biomass Ltd face parte din McKinstry Group și este cel mai mare furnizor de biomasă din Irlanda. Recenta achiziție a unui sit de prelucrare a deșeurilor în complexul Belfast Harbour va permite McKinstry să exporte deșeuri de lemn prelucrate prin intermediul unor vase de marfă către noi clienți potențiali din Marea Britanie și destinații europene, extinzându-și semnificativ activitatea în domeniul biomasei.

Încărcătorul pe pneuri JCB 427 dispune de un motor Cummins Stage V, un turbocompresor cu geometrie variabilă pentru performanțe sporite la turații scăzute ale motorului și tracțiune îmbunătățită. Utilajul oferă o protecție superioară pentru operator în cele mai dificile condiții. Cabina JCB CommandPlus, în conformitate cu ROPS și FOPS, furnizează o vizibilitate sporită în interior și în exterior, ergonomie, zgomot redus și un confort excelent. Întreținerea facilă și siguranța sunt la un nivel superior.

Încărcătorul pe pneuri JCB 427 este monitorizat în timp real prin satelit folosind aplicația LiveLink de la JCB.

ROPS: Roll-Over Protective Structures. Аcreditare cu un accent special pe structura de protecție împotriva răsturnării și care demonstrează capacitatea cabinei de a proteja operatorul în timpul de lucru.

FOPS: Falling Object Protective Structure. Structuri de protecție concepute pentru a proteja operatorii de obiecte care pot cădea pe mașina de terasament (sau alte) în timpul exploatării.

Descărcați broșura despre JCB 427 în format PDF

Completati formularul cu datele dvs
Succes
Solicitare consultatie
Succes
Sunati-ne!